Ne-am mutat în Belgia în mijlocul unei lumi care părea că se închide în tăcere. Am plecat din România în timpul pandemiei, cu o valiză plină de amintiri și o inimă care nu știa încă ce caută. Credeam că fugim de dezamăgiri, dar de fapt, mergeam spre o altă versiune a noastră — una care avea să învețe ce înseamnă dorul.


Printre case ordonate și ploi dese, Carina, fetița mea de cinci ani, într-o zi s-a oprit din joacă și a spus simplu, cu vocea aceea care deschide cerurile:
„Mami, mie mi-e dor de iarba din România…”


Acel dor mic, rostit printre lacrimi și inocență, a aprins în mine o flacără. Așa s-a născut povestea „Unde se întoarce dorul”, o carte scrisă pentru ea — și pentru toți copiii care poartă în suflet un loc iubit, un bunic, o pădure sau o amintire care nu trece. O poveste despre magie, natură și puterea dorului care nu doare, ci vindecă.


Din acea poveste s-a născut apoi un vis mai mare:
 Cofetăria de Povești – un loc unde fiecare copil poate deveni erou în propria lui carte.
Un loc unde cuvintele sunt ca prăjiturile: se fac cu drag, se oferă cu zâmbet și se păstrează în suflet.


Nu am ales doar să ne mutăm într-o altă țară.
Am ales să ducem cu noi România – prin povești, prin natură, prin iubirea pentru tot ce e viu și adevărat.
Aici, în inima Belgiei, din dor s-a născut o lume nouă.
O lume în care dorul se întoarce mereu acasă.